Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident Progresu (2)

O tânără de 19 ani se zbate între viaţă şi moarte pe patul spitalului cu traumatisme grave la cap suferite în urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineaţă ăn jurul orei 10:35, pe DN 29A, care leagă Municipiul Dorohoi de orașul Darabani în zona Progresul.

Opelul în care se afla fata cu alţi trei prieteni se îndrepta spre Dorohoi şi s-a izbit frontal de un Logan condus de Petru C. din localitatea Dumbrăvița. Au mai avut nevoie de îngrijiri medicale şi alte patru persoane, şoferii şi pasagerii Opelului. Alina M. în vârstă de 19 ani din Darabani, fata care a suferit cele mai grave leziuni, din câte se pare o fractură de piramidă nazală gravă, a fost transportată mai întâi la Spitalul Municipal Dorohoi după care a fost transferată la Spitalul Mavromati din  Botoşani unde medicii au supus-o de urgenţă unor investigaţii de specialitate la cap şi au decis să o trimită la Iaşi.

Cauzele producerii accidentului nu au fost încă stabilite de agenţii rutieri, întrucât primele declaraţii ale şoferilor implicaţi erau contradictorii. Din cauza şocului violent, Loganul s-a rotit pe carosabil, a ieşit în decor cu bordul îndreptat spre Dorohoi, direcţie opusă direcţiei de mers. Opelul s-a dezmembrat complet fiind şi el aruncat afară de pe şosea. Celelelate patru persoane implicate în acccident au scăpat cu traumatisme uşoare.

„Șoferul Loganului circula regulamentar pe sensul de mers dinspre Dorohoi spre Dumbrăvița moment în care un Opel Astra care venea dinspre Darabani a intrat pe contrasens impactând frontal Dacia Logan. Din primele cercetări se pare că șoferul Loganului nu se face vinovat de producerea acestui accident. Se fac în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”, a declarat pentru Dorohoi News, Șeful Poliției Municipiului Dorohoi, Comisar șef Prichici Maricel. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Accident Progresu (2)Accident Progresu
DorohoiNews.ro, 17-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.06.2011 la 17:04

imi pare sincer rau pt cele intamplate..dar sa nu va pierdeti speranta..Dumnezeu e mare si o sa va ajute sa va faceti bine...

18.06.2011 la 13:04

e de necrezut ca s-a putut intampla asa o tragedie.....dar d-zeu e mare si va fi alaturi de voi,nu va pierdeti credinta si speranta.doamne ajuta.

17.06.2011 la 23:37

sunt socat de ce am auzit shi nu pot sa cred ca sa intamplat asta dar D-zeu o sa va aiba in paza shi va fi totul bine imi pare foarte rau pt voi toti iar tu surioara scumpa (mona)sper ca te vei face bn cat de repede sa iti indeplinesti ce ti-ai dorit va pup pe toti

17.06.2011 la 19:57

:(

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro